LOGISTICĂ & MANAGEMENT

Secretariat impecabil: corespondență promptă, elaborare de conținut (mape, program, catalog, ecusoane), management integrat al resursei umane.

COMUNICARE & PR

O imagine face cât o mie de cuvinte, dar o idee face cât o mie de imagini. Prin urmare, de la crearea designului și editarea cataloagelor de conferință, până la promovarea media sau organizarea conferințelor de presă, serviciile noastre sunt complete.

ACADEMIC

Suntem cunoscuți în mediul academic, colaborările noastre au creat parteneriate stabile cu cadrele medicale, astfel că evenimentele create de Medevents nu sunt organizate mimetic.

LEGAL ȘI FINANCIAR

Administrăm eficient bugetul partenerilor noștri. Luăm decizii doar în urma consultărilor cu beneficiarul proiectului. Gestionăm actele juridic-contabile ale evenimentului (facturi, contracte).

CAZĂRI & TRANSPORT

Ne-am dezvoltat propria companie de turism. Medtravel facilitează servicii de booking pentru profesioniștii din domeniul medical, oferind partenerilor săi oportunitatea de a transfera grijile călătoriei unor profesioniști.

FOLLOW-UP

Credem că impactul și calitatea unui eveniment pot fi măsurate. Noi știm să facem o evaluare corectă, un raport obiectiv. El cuprinde trei capitole: unul financiar (modul în care bugetul a fost administrat), unul testimonial …

LOREM IPSUM DOLOR

Lorem Ipsum Portfolio

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

MedTravel

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

  • Într-o lume în care supraîncărcarea programului personal este o realitate ce face să pară rutina zilnică un tăvălug de sub care este imposibil să te desprinzi, organizarea unui eveniment științific și educațional medical de mare amploare poate părea imposibilă. În realitate, este posibil și chiar ușor, având alături profesioniștii desâvărșiți din echipa Medevents. De o eficacitate surprinzătoare știu cum să transforme o idee într-un proiect sustenabil și apoi într-un eveniment de succes. Vă invit să descoperiți bucuria de a avea alături o echipă de prieteni care să vă organizeze evenimentul. Indiferent că sunteți sau nu experimentați, veți fi surprinși de ingeniozitatea și capacitatea manageriala demonstrată de fiecare membru al echipei. Pentru ei problemele au soluții înainte să apară, nimic nu îi ia prin surprindere, nimic nu este imposibil de realizat. ”Excelența ca mod de viață” este alături de Medevents o realitate, iar perfecțiunea este o țintă ușor de atins.

    Dan Sebastian Dîrzu

    Președintele Comitetului de Organizare Simpozionul Asociației Române de Anestezie Regională

  • Sub imperiul amintirilor deosebite din memoria recentă a Congresului Societății Române de Ortopedie și Traumatologie, cu aceste gânduri vă scriu câteva rânduri despre colaborarea mea cu echipa MedEvents.A fost o deosebită plăcere în realizarea organizării acestui eveniment, grație priceperii lor am atins toate problemele pe care ni le-am programat de maniera pe care ne-am dorit-o astfel încât Congresul a avut un deosebit succes.Sper să păstrez această colaborare și pe viitor, în caz că vom organiza și alte evenimente de altă natură. Eu le mulțumesc și le doresc noi succese.

    Prof. Dr. Dan Lucaciu

    Președintele Societății Române de Ortopedie și Traumatologie

  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase în colaborare cu UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a organizat în cursul anului 2012 două evenimente medicale: Conferința Națională de Boli Infecțioase / Al II-lea Workshop Româno-Olandez de Boli Infecțioase și Masa rotundă ”Perspective interdisciplinare în bolile infecțioase” în cadrul Zilelor UMF.Ambele evenimente au fost organizate de firma MedEvents și s-au bucurat de un larg interes în rândul medicilor și rezidenților cu o participare de 200 de medici la conferință și 80 de medici la masa rotundă, atât din specialitatea de boli infecțioase cât și din alte specialități. Angajații acestei firme au dat dovadă de aptitudini deosebite și de un înalt profesionalism în organizarea de evenimente științifice. Modul în care am colaborat și rezultatul acestei colaborări mi-au confirmat valoarea lor ca organizatori, motiv pentru care am organizat împreună și cel de-al doilea eveniment.Manifestările științifice au fost larg popularizate și foarte bine organizate.

    Șef de lucrări Dr. Mihaela Lupșe

    Președintele Conferinței Naționale de Boli Infecțioase

  • Professionalism, dynamism and efficiency – these are only some of the characteristics of MedEvents. MedEvents encompasses a group of enthusiastic young people who are very good organizers, with a wonderful ability to oversee all aspects related to putting together a scientific meeting, without being flashy or annoying. On the contrary, the MedEvents team displays promptitude and deliver outstanding and immediate results thus ensuring the smooth running of the event MedEvents offers personalized solutions, being the backbone of any scientific themed event. I would also highlight their professional use of current communication tools which contribute to increasing the attractiveness and visibility of any event. With MedEvents you get the certainty that what has been agreed on in advance will definitely be put into practice – MedEvents delivers on their word, every time!

    Prof. Dr. Radu Badea

    President SRUMB

Lorem ipsum
Lorem ipsum
Lorem ipsum
Lorem ipsum

WHAT’S NEW

Latest News

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.