Politica privind anularea înregistrării și restituirea taxei de participare

  1. În cazul exercitării de către participantul înscris a dreptului de denunțare unilaterală a prezentului contract de adeziune prin notificarea anulării înregistrării, trimisă pe adresa oficială a evenimentului, dacă această notificare se formulează cu cel mult 90 de zile înainte de data de începere a evenimentului, taxa de participare va fi returnată în procent de 50%, diferența reprezentând contravaloarea estimată de comun acord a eforturilor organizatorice în natură și financiare pe care organizatorii le-au făcut deja sau trebuie în continuare să le facă, neputându-le evita sau recupera.
  2. În cazul transmiterii notificării de anulare a înregistrării cu mai puțin de 90 de zile înainte de data de începere a evenimentului, taxa de participare achitată nu mai poate fi returnată, pentru că natura costurilor organizatorice specifice evenimentului face ca ele să fie deja efectuate sau să existe obligația alocării lor fără posibilitate de anulare sau recuperare.
  3. Prin excepție de la prevederile pct. 1 și 2, înlocuirea unui participant cu o persoană încă neînscrisă ca participant, notificată pe adresa oficială a evenimentului de respectivul participant renunțător și care se înscrie și achită taxa, dă participantului renunțător dreptul la restituirea integrală a taxei plătite de el, dacă înlocuirea se face cu cel mult 30 de zile înainte de data de începere a evenimentului, iar după această dată, dar nu mai mult de 20 de zile înainte de data de începere a evenimentului, la restituirea a 75% din taxa de participare achitată.
  4. La suma determinată ca restituibilă conform pct. 3, atunci când participantul înlocuitor se încadrează într-o categorie pentru care este prevăzut un nivel de taxă mai redus, se scade diferența între cele două nivele de taxă și comisioanele bancare datorate de organizator pentru încasarea taxei care se va restitui, astfel încât organizatorul să nu încaseze în total o taxă de participare mai redusă decât în cazul în care nu avea loc înlocuirea.
  5. În cazul anulării sau amânării evenimentului din cauze neimputabile firmei organizatoare, dar nici participantului sau unui terț, ci încadrabile în categoria „caz fortuit” sau „forță majoră” astfel cum acestea sunt definite de Codul Civil, precum și în cazul în care participantul nu mai poate ajunge sau participa la eveniment din motive încadrabile în categoria „caz fortuit” sau „forță majoră”, participantul are dreptul să opteze pentru reportarea taxei pentru noua perioada de organizare a evenimentului, pentru ediția următoare sau pentru un eveniment similar oferit de organizator, sub formă de menținere a înscrierii pentru evenimentul decalat, înscrierea la ediția următoare sau la un eveniment similar prin modificarea obiectului contractului de participare sau acordarea unui voucher ce permite o înscriere ulterioară la un asemenea eveniment, fără plata unei noi taxe, sau plata doar a unei diferențe.
  6. În cazul în care participantul nu poate sau nu dorește să opteze pentru reportarea taxei conform pct. 5, în cazurile prevăzute la acel punct, taxa de participare îi poate fi restituită în procent de maximum 50%, în funcție de contravaloarea eforturilor organizatorice în natură și financiare pe care organizatorii le-au făcut deja sau trebuie în continuare să le facă, neputându-le evita sau recupera.
  7. Returnarea totală sau parțială a taxei de participare conform prevederilor de mai sus se face în cel mult 30 de zile de la încheierea evenimentului sau, în cazul anulării lui, de la data când trebuia să aibă loc, iar în cazul amânării, în 30 de zile de la încheierea lui, dar nu mai mult de 90 de zile de la data inițială pentru care s-a înscris participantul care a solicitat returnarea.
  8. Contravaloarea comisioanelor bancare datorate de organizator pentru returnarea taxei de participare conform pct. 7 se suportă de către beneficiarul restituirii și se rețin din suma de restituit atunci când procedurile bancare nu permit stabilirea perceperii lor exclusiv de la beneficiar.