Neurochirurgia clujeană la ceas aniversar!

 

Neurochirurgia clujeană împlinește o vârstă frumoasă. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la începuturile acestei specialități medicale la Cluj-Napoca. La ceas aniversar vă propunem o incursiune în istoria locală a acestei discipline medicale ce s-a făcut remarcată în timp atât pe plan național cât și internațional prin specialiștii care au activat de-a -lungul timpului la Cluj.

Epoca modernă a neurochirurgiei clujene începe odată cu venirea în Cluj, în anul 1949, a Dr. Ștefan Tristan Iacob (1920-1975). Personalitate complexă, de o cultură enciclopedică, Conf. Dr. Șt. T. Iacob a fost cel care nu doar a fondat, dar a și marcat dezvoltarea neurochirurgiei clujene multe decenii după dispariția lui.

Data de “naștere” a Clinicii de Neurochirurgie Cluj este 3 oct. 1949, zi în care Dr. Ştefan Tristan Iacob, ajutat de către Prof. Dr. Nana şi Dr. Olaru Victor (1921-1984), a efectuat primele două laminectomii pentru hernie de disc lombară. Poate părea un început modest, dar este începutul a ceea ce va deveni, în timp, o adevărată şcoală, un centru de referinţă pentru neurochirurgia românească. Fiind interesat de progresul specialității, Dr. Șt. T. Iacob a început să doteze clinica cu echipament de coagulare monopolară, electroencefalograf și un angiograf Lysholm. Angiografia era la acea vreme metoda diagnostică cel mai larg utilizată pe plan mondial, examinare ce a început să fie practicată în clinica de neurochirurgie din Cluj din anul 1952. A fost de asemenea preocupat de educația și formarea în neurochirurgie. În perioada 1949-1954 a intrat în rândurile comunității academice a Facultății de Medicină. Este momentul în care Secția de Neurochirurgie devine Clinica de Neurochirurgie, precum și for metodologic pentru problematica neurochirurgicală din județele Cluj, Crișana și Maramureș. De la data primei hernii de disc operate, fiecare nouă tehnică abordată, fiecare tip de intervenție nou introdus a însemnat o premieră, noi perspective de rezolvare chirurgicală a cazurilor.

După trecerea în neființă a Conf. Dr. Ştefan Iacob, în 1975, Clinica de Neurochirurgie a trecut printr-o perioadă dificilă, existând chiar presiuni de desființare a ei. Menținerea ei a fost posibilă prin efortul şi calitatea deosebită a celor care au continuat spiritul impus de Conf. Dr. Șt. T. Iacob: Dr. V. Olaru, care a preluat conducerea clinicii până în anul 1982, Dr. D. Decusară, Şef al Clinicii între 1982-1991 şi Dr. G. Mureșan, Șef al Clinicii şi Şef al catedrei de Neurochirurgie între 1991-1995, alături de care au mai lucrat Dr. Ştefan Balint, eminent neurochirurg, decedat din păcate la doar 61 de ani, în 1984, Dr. Al. Săceanu, singurul cadru didactic la acea dată, dar care a emigrat în Germania în anul 1984, Dr. I. Moldovan, care a emigrat de asemenea în Germania în același an.

O nouă etapă a neurochirurgiei clujene a început, putem spune, odată cu introducerea mijloacelor de investigaţie moderne în Cluj, în special cu introducerea tomografiei computerizate, în anul 1991. Începând de la acea dată progresele realizate în abordarea chirurgicală a cazurilor au crescut simțitor, iar rezultatele au fost semnificativ mai bune. Din acea perioadă ponderea patologiei cronice cerebrale a crescut comparativ cu perioada anterioară, iar numărul operațiilor a crescut semnificativ. Începând cu anul 1991, conducerea secției Clinice de Neurochirurgie a fost preluată de Șef Lucrări Dr. Gheorghe Mureșan, adevăratul continuator și promotor al spiritului școlii de neurochirurgie clujene. Absolvent al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, a început pregătirea în specialitatea de Neurochirurgie sub îndrumarea Conf. Dr. Ștefan Iacob, făcând parte din colectivul de tineri medici care au contribuit la dezvoltarea de început a neurochirurgiei clujene.

Dr. Gheorghe Mureșan, personalitate cu o carismă deosebită, a fost cel care a înțeles că este important nu doar progresul, cercetarea, ci în egală măsură educarea, pentru a menține o școală. El a fost cel care a reușit să insufle tinerilor pasiunea pentru neurochirurgie, a fost cel care, deși încă nu era cadru didactic, a adunat în jurul său studenți trezindu-le întâi curiozitatea, apoi dragostea față de această profesie unică. În acest fel, pe parcursul anilor a reușit ca din tineri studenți să formeze, precum un adevărat mentor, nu numai medici neurochirurgi precum Dr. Ioan Szabo, Dr. Ștefan Ioan Florian, Dr. Horațiu Stan, dar și profesioniști în alte specialități, cărora le-a insuflat spiritul. Intrarea în Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” pe poziția de Șef de Lucrări a Dr. Gheorghe Mureșan a însemnat renașterea Disciplinei de Neurochirurgie, trecută într-un con de umbră odată cu dispariția Conf. Dr. Șt. T. Iacob. Din acest moment Clinica a devenit centru de formare în neurochirurgie, oferind oportunitatea formării de noi generații de neurochirurgi.

Dr. Gheorghe Mureșan este cel care a imaginat și a lăsat moștenire generațiilor următoare sigla clinicii care, prin citatul din Ambroise Parre, poartă crezul Școlii de Neurochirurgie Clujene.

Destinele secției de Neurochirurgie din Cluj au fost preluate, începând cu anul 1996, de Dr. Gheorghe Buică, medic format în școala profesorului Constantin Arseni, din București. Sosit în Cluj încă din anul 1987, Dr. Gheorghe Buică are marele merit de a fi imaginat reconstrucția pavilionului de Neurochirurgie, cu o recompartimentare și supraetajare ce au permis nu numai creșterea numărului de paturi, ci și îmbunătățirea condițiilor ospitaliere. Pe perioada renovării, Clinica de Neurochirurgie a fost temporar mutată într-un sediu impropriu desfășurării unei activități de asemenea amploare. Deși a funcționat cu un număr redus de paturi, iar condițiile ospitaliere au fost din cele mai precare, condiţii pe care nimeni nu se aștepta să dureze peste 6 ani, activitatea clinicii a cunoscut o creștere progresivă de la an la an, astfel încât dacă în 1995 au fost efectuate un număr de aproximativ 450 de intervenţii neurochirurgicale, la finele anului 2001 acestea numărau peste 940. În această perioadă nu doar  numărul intervenţiilor chirurgicale a crescut, dar şi paleta patologiei abordate.

Începând cu anul 2002, odată cu revenirea în sediul renovat, Clinica a fost împărţită în două secţii, Secţia Clinică Neurochirurgie I condusă de Conf. Dr. Ioan Ştefan Florian, având 38 de paturi, şi secţia Neurochirurgie II, condusă de Dr. George Buică, având 37 de paturi. În această formulă, Clinica de neurochirurgie a cunoscut o dezvoltare continuă, adresabilitatea ei crescând de la un an la altul. Trecerea prematură în neființă a Dr. Gheorghe Buică a dus la reunificarea celor două secții sub conducerea Dr. Florian, devenit în același an Profesor la Disciplina de Neurochirurgie. Prof. Dr. Ioan Ștefan Florian a fost format și educat în spiritul școlii medicale clujene, școală ce are ca dicton spusele lui Iuliu Hațieganu „Medicina este știință și conștiință încălzită de o mare dragoste față de oameni”. Având ca țel al profesiei de medic formarea în neurochirurgie, a urcat treptele neurochirurgiei încă din anul 2 de facultate, având privilegiul de a-l cunoaște pe Dr. Gheorghe Mureșan, cel care i-a fost mentor și alături de care a lucrat 14 ani.

În ultimii 10 ani activitatea clinicii a cunoscut o creștere continuă, impunând o serie de modificări și reamenajări interioare, proces început în anul 2008 și finalizat în anul 2012, odată cu inaugurarea noului bloc operator, având 5 săli de operație, iar dotarea existentă a făcut ca acest bloc să fie dintre cele mai bine echipate din România. Introducerea unui Computer Tomograf de ultimă generație în anul 2015 a venit să completeze paleta de servicii medicale oferite de Clinica de Neurochirurgie, iar cu sprijinul nemijlocit al Managerului Spitalului Clinic Județen de Urgență, Ec. Petru Șuscă a fost achiziționat cel mai modern sistem de neuronavigație produs de Firma BrainLab.

Promovarea Neurochirurgiei ca specialitate și ca disciplină a fost posibilă și datorită unei remarcabile activități organizatorice și administrative, a unei permanente preocupări pentru perfecționare profesională si educare, rod al efortului unui colectiv de excepție coordonat de Prof.Dr. I. Șt. Florian.

Misiunea începută odată cu apariția Școlii de Neurochirurgie Clujene a fost amplificată cu fiecare generație, centrul din Cluj devenind o destinație prioritără pentru numeroși rezidenți din țară dar și din străinatate. Atragerea studenților spre tainele neurochirurgiei a fost posbilă prin crearea Cercului Științific Studențesc de Neurochirurgie, în urma cu 18 ani. La inițiativa studenților a fost introdusă pentru prima dată pe plan mondial un Masterclass de Neurochirugie, ajuns deja la a opta ediție.

Tot aici au fost inițiate și organizate numeroase congrese internaționale, cum ar fi Congresele de Neuro-oncologie cu participare internațională (trei ediții bianuale organizate la Cluj-Napoca), Congresul Carpato-Danubian Controverse în Neurochirurgie (două ediții organizate la Cluj), Congresul EuroAcademiei Multidisciplinaria (EMN), două ediții ale Congresului SRN cu participare internațională, precum și al treilea Congres al South-Eastern European Society of Neurosurgery, punând Clinica de Neurochirugie din Cluj-Napoca pe harta neurochirurgiei internaționale.

Formarea și educarea în neurochirurgie, permanentă actualizare a cunoștințelor a fost posibilă si datorită inițierii și organizarii unor cursuri internaționale precum Cursul de Educație Medicală Continuă sub egida SRN și Cursul Româno-German, ajuns la a 22-a ediție, două ediții ale Cursurilor WFNS precum și cursul SeENS. Au fost organizate cursuri și workshopuri pentru perfecționarea abilităților practice pentru chirurgia spinală (sub egida AO-Spine), Cursuri de neurochirurgie endoscopică (în colaborare cu firma Stortz), cursuri de Microchirurgie vasculară (sub coordonarea European Association of Neurosurgical Societies-EANS). Medici din clinică au fost de asemena invitați ca lectori la numeroase cursuri, în paralel cu sprijinirea rezidenților și studenților de a participa la diverse cursuri internaționale.

Recunoașterea internațională a fost confirmată prin includerea Dr. Maior Tiberiu în grupul de lectori alai AO-Spine, al Dr. Szabo în diverse manifestări stiințifice și educaționale de Neuro-oftalmologie si nu în ultimul rând de alegerea Prof. Dr. Florian ca Președinte al EuroAcademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica. Prestigiul internațional dobândit a fost confirmat și prin acceptarea Prof. Florian ca Active Member al World Academy of Neurosurgery, societate academică care cuprinde 100 dintre cei mai recunoscuți neurochirurgi din lume, precum si alegerea ca Vicepresident al Large al WFNS (World Federation of Neurosurgical Societies) între 2017-201 și Vicepresident al SeENS începând cu anul 2017.

Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără un permanent sprijin din partea colectivului din care a făcut parte, nu doar medici, cercetători, rezidenți, studenți, ci și cadre medii, personal auxiliar, care și-au adus contribuția pe măsura nivelului lor de competență, dar cu devotament și dăruire pentru ceea ce astăzi este Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.

Din anul 2016 a fost creată Secția de Anestezie-Terapie Intensivă Neurochirurgie II, prin transformarea compartimentului de TI, având un numar de 16 paturi, astfel că în prezent în Clinica de Neurochirurgie de la Cluj-Napoca activează un număr de 11 medici neurochirurgi și 7 medici anesteziști. Alături de aceștia sunt în formare în specialitate, în diverși ani, 18 până la 24 de rezidenți de neurochirurgie, care împreună cu cei peste 180 de angajați ai clinicii, cuprinzând cadre medicale superioare, cadre medii, personal auxiliar, își aduc cu toții contribuția la prestigiul Clinicii de Neurochirurgie. Grație efortului lor permanent activitatea clinică a cunoscut un salt nu doar cantitativ, numărul de operații efectuate anual ajungând în ultimii 5 ani la peste 2500/ an, ci și calitativ, intervenții chirurgicale de o complexitate deosebită intrând în practica zilnică a clinicii, atât în sfera cranio-cerebrală, cât și în cea spinală. Prin experiența acumulată, Clinica de Neurochirurgie din Cluj a devenit un centru de referință pe plan național și al regiunii Sud-Est Europene pentru o serie de patologii cum sunt tumorile cerebrale, în special tumorile vertebro-medulare, patologia vasculară cerebrală, malformațiile congenitale cerebro-spinale, patologia neurochirurgicală pediatrică.

Care este viitorul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj? Care sunt perspectivele de dezvoltare?

Noi credem că viitorul nostru a început ieri, că urmând calea arătată de antemergătorii noștri perspectivele Clinicii sunt dintre cele mai bune. Suntem un colectiv care, în pofida experienței, este încă tânăr, un colectiv care nu va uita niciodată ceea ce este înscris ca deviză pe sigla clinicii: LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS.