Aceștia sunt termenii și condițiile („Convenția”) ce guvernează participarea dvs. la orice evenimente, întâlniri, seminarii sau conferințe găzduite și operate de Medevents.

Prin înregistrarea la un Eveniment Onsite, Online și/sau Mixt, dvs. acceptați acești termeni, ce formează relația contractuală dintre proprietarul și organizatorul Evenimentului, DESIGN YOUR TRAVEL S.R.L. | 3/3 Strada Victor Babeş, Cluj-Napoca, România | RO 33853977, J12/3366/2014, telefon: +40 364 146 681, fax: +40 364 108 990, e-mail: contact@medevents.ro (“Medevents” or “Proprietar și Organizator”) și persoana înregistrată în public, sau participantul („Dvs.” sau „Participantul”).

Dacă efectuați înregistrarea pe seama unei alte persoane, este răspunderea dvs. să vă asigurați că persoana respectivă are cunoștință de acești termeni și îi acceptă. Completând înregistrarea pe seama altei persoanei, dvs. garantați că ați adus Participantului la cunoștință acești termeni și că acesta i-a acceptat ca atare.

1 Cerințe cu privire la Participant

1.1 Accesul. Înregistrarea vă dă dreptul de acces la Evenimentul Online sau Mixt distribuit pe portalul https://online.medevents.ro sau la Evenimentul Onsite sau Mixt pentru care v-ați înrolat pe platforma https://register.medevents.ro sub utilizator și parolă. Orice alte costuri asociate cu participarea dvs. vor fi suportate integral de dvs., iar Medevents nu va avea nici o răspundere raportat la acestea. Primiți acces la Eveniment și, în funcție de opțiunile particulare ale societății profesionale organizatoare, la înregistrarea acestuia pentru o perioadă limitată de timp, într-una din următoarele calități:

  1. a) Participanți în public – medici și personal care activează în domeniul medico-sanitar, de diferite specialități și grade didactice și profesionale / specialiști aparținând altor categorii profesionale, urmând să vă înscrieți și să achitați taxa de participare pentru a avea acces la prezentările științifice (dar fără a susține prezentări);
  2. b) Participanți care susțin prezentări științifice – specialiști în domeniul medical / specialiști aparținând altor categorii profesionale, care trimiteți rezumate științifice și care, în urma evaluării de către un Comitet Științific, puteți primi dreptul de a vă prezenta rezumatele pe baza unei gratuități sau a taxei de participare;
  3. c) Lectori invitați – specialiști de notorietate în domeniul medical / specialiști de notorietate aparținând altor categorii profesionale, care urmează să susțineți prezentări științifice, și pentru care de cele mai multe ori accesul este gratuit;
  4. d) Expozanți guvernați de – Medevents Simpozioane & Expoziții / Medevents Digital – Termeni și condiții pentru expoziții – link.

1.2 Utilizarea Imaginii. Prin participarea la Eveniment, dvs. luați act și acceptați să dați Medevents dreptul să filmeze, să transmită live, să fotografieze, să capteze imaginea dvs. pe orice platformă media disponibilă acum sau dezvoltată în viitor și să distribuie produsul, să-l difuzeze, utilizeze sau în alt mod să-l disemineze global, în perpetuitate, fără vreo altă aprobare din partea dvs. și fără să vă datoreze vreo plată. Această permisiune către Medevents include, dar nu e limitată la, dreptul de a edita produsul media singular sau laolaltă cu alte informații, precum și dreptul de a permite altora să-l utilizeze sau disemineze.

1.3 Conținutul Evenimentului. Dvs. luați act și acceptați că Medevents, cu puteri depline, își rezervă dreptul de a modifica oricare și toate aspectele unui Eveniment, incluzând, dar fără a se limita la: denumirea Evenimentului, temele, conținutul, programul, vorbitorii, conferențiarii, gazdele, moderatorii, platforma și ora. Evenimentul va fi înregistrat de Medevents și va deveni accesibil publicului înregistrat plătitor.

2 Conduite Interzise

2.1 Limitarea Utilizării. Prin înregistrarea la un Eveniment Medevents, sunteți de acord să nu vindeți, să nu tranzacționați, să nu transferați sau să partajați linkul și / sau codul dvs. de acces, cu excepția cazului în care un astfel de transfer este acordat de către Organizator. Prin înregistrarea la un Eveniment plătit, sunteți de acord să nu vă partajați, să nu vindeți sau să tranzacționați accesul. Dacă Medevents constată că ați încălcat această politică, Medevents vă poate anula accesul, vă poate reține orice plăți efectuate de dvs, vă poate raporta autorităților de aplicare a legii și vă poate interzice Evenimentele viitoare.

2.2 Atitudini Perturbatoare. Recunoașteți și sunteți de acord că Medevents își rezervă dreptul de a vă elimina din Evenimentul Online sau Mixt, dacă Medevents, la propria sa discreție, constată că participarea sau comportamentul dvs. creează o perturbare sau împiedică Evenimentul sau preluarea în bune condiții a conținutului Evenimentului de către alți participanți.

2.3 Înregistrarea, Distribuția Live. Participanții de orice fel nu pot efectua înregistrări sau difuzări audio sau video de sesiuni la Evenimentele Online, Onsite sau Mixte Medevents.

2.4 Practici comerciale neetice / neconforme. Medevents își rezervă dreptul de a refuza participarea oricui se angajează sau are reputația de a se angaja în practici comerciale neetice sau neconforme.

2.5 Pe lângă cerințele și interdicțiile prevăzute în această secțiune 2, Medevents poate exclude, de asemenea, orice participant potențial de la înregistrarea sau participarea la orice Eveniment Online sau Mixt, la discreția exclusivă a Medevents.

3 Tarife și Înregistrare

3.1 Plata. Plata taxei aplicabile pentru Eveniment se datorează la înregistrare. Dacă o astfel de plată este insuficientă sau refuzată din orice motiv, Medevents poate refuza să vă permită accesul la Eveniment.

3.2 Impozite. Tarifele pot fi supuse taxei pe valoarea adăugată, care, dacă este cazul, vi se va percepe în plus față de taxe.

3.3 MEDEVENTS încasează tarifele prin intermediul unui terț procesator de plăți online și nu stochează datele de card, dar conservă identificatorii unici și anonimizați ai plăților.

4 Asigurarea Calității

Medevents se străduiește să vă ofere cea mai productivă și eficientă experiență educațională posibilă. Dacă, după ce participați la Eveniment, credeți că există o modalitate prin care ne putem îmbunătăți activitatea, vă rugăm să ne furnizați în scris comentariile dvs.

Deoarece vorbitorii sunt confirmați cu luni înainte de Eveniment, pot apărea unele modificări ale vorbitorilor sau modificări ale subiectului în program. Medevents nu este responsabil pentru schimbările vorbitorului, dar va căuta să se asigure că un vorbitor comparabil este localizat pentru a participa la program.

5 Politica privind anularea înregistrării și rambursarea taxei de participare

5.1 În cazul exercitării de către participantul înscris a dreptului de denunțare unilaterală a prezentului contract de adeziune prin notificarea anulării înregistrării, trimisă pe adresa oficială a evenimentului, dacă această notificare se formulează cu cel mult 90 de zile înainte de data de începere a evenimentului, taxa de participare va fi returnată în procent de 50%, diferența reprezentând contravaloarea estimată de comun acord a eforturilor organizatorice în natură și financiare pe care organizatorii le-au făcut deja sau trebuie în continuare să le facă, neputându-le evita sau recupera.

5.2 În cazul transmiterii notificării de anulare a înregistrării cu mai puțin de 90 de zile înainte de data de începere a evenimentului, taxa de participare achitată nu mai poate fi returnată, pentru că natura costurilor organizatorice specifice evenimentului face ca ele să fie deja efectuate sau să existe obligația alocării lor fără posibilitate de anulare sau recuperare.

5.3 Prin excepție de la prevederile pct. 5.1 și 5.2, înlocuirea unui participant cu o persoană încă neînscrisă ca participant, notificată pe adresa oficială a evenimentului de respectivul participant renunțător și care se înscrie și achită taxa, dă participantului renunțător dreptul la restituirea integrală a taxei plătite de el, dacă înlocuirea se face cu cel mult 30 de zile înainte de data de începere a evenimentului, iar după această dată, dar nu mai mult de 20 de zile înainte de data de începere a evenimentului, la restituirea a 75% din taxa de participare achitată.

5.4 La suma determinată ca restituibilă conform pct. 5.3, atunci când participantul înlocuitor se încadrează într-o categorie pentru care este prevăzut un nivel de taxă mai redus, se scade diferența între cele două nivele de taxă și comisioanele bancare datorate de organizator pentru încasarea taxei care se va restitui, astfel încât organizatorul să nu încaseze în total o taxă de participare mai redusă decât în cazul în care nu avea loc înlocuirea.

5.5 În cazul anulării sau amânării evenimentului din cauze neimputabile firmei organizatoare, dar nici participantului sau unui terț, ci încadrabile în categoria “caz fortuit” sau “forță majoră” astfel cum acestea sunt definite de Codul Civil, precum și în cazul în care participantul nu mai poate ajunge sau participa la eveniment din motive încadrabile în categoria “caz fortuit” sau “forță majoră”, participantul are dreptul să opteze pentru reportarea taxei pentru noua perioada de organizare a evenimentului, pentru ediția următoare sau pentru un eveniment similar oferit de organizator, sub formă de menținere a înscrierii pentru evenimentul decalat, înscrierea la ediția următoare sau la un eveniment similar prin modificarea obiectului contractului de participare sau acordarea unui voucher ce permite o înscriere ulterioară la un asemenea eveniment, fără plata unei noi taxe, sau plata doar a unei diferențe.

5.6 În cazul în care participantul nu poate sau nu dorește să opteze pentru reportarea taxei conform pct. 5.5, în cazurile prevăzute la acel punct, taxa de participare îi poate fi restituită în procent de maximum 50%, în funcție de contravaloarea eforturilor organizatorice în natură și financiare pe care organizatorii le-au făcut deja sau trebuie în continuare să le facă, neputându-le evita sau recupera.

5.7 Returnarea totală sau parțială a taxei de participare conform prevederilor de mai sus se face în cel mult 30 de zile de la încheierea evenimentului sau, în cazul anulării lui, de la data când trebuia să aibă loc, iar în cazul amânării, în 30 de zile de la încheierea lui, dar nu mai mult de 90 de zile de la data inițială pentru care s-a înscris participantul care a solicitat returnarea.

5.8 Contravaloarea comisioanelor bancare datorate de organizator pentru returnarea taxei de participare conform pct. 5.7 se suportă de către beneficiarul restituirii și se rețin din suma de restituit atunci când procedurile bancare nu permit stabilirea perceperii lor exclusiv de la beneficiar.

6 Confirmarea înregistrării la un Eveniment Medevents

6.1 După finalizarea înregistrării, veți primi confirmarea înregistrării prin e-mail. Vă rugăm să vă asigurați că e-mailul dvs. valid este introdus corect pe formularul de înregistrare. Asigurați-vă că verificați și caseta de e-mail-uri nedorite, în cazul în care e-mailurile referitoare la Evenimente sunt capturate de filtrele de spam.

6.2 Veți primi informații esențiale pentru participanții înregistrați pe cale electronică la adresa de e-mail furnizată pe formularul de înregistrare.

6.3 În plus, veți fi adăugat și la lista de participanți în vederea transmiterii de notificări despre Evenimentele viitoare.

6.4 Dacă doriți să renunțați la oricare dintre aceste opțiuni, un link este furnizat în fiecare e-mail pentru a vă oferi posibilitatea de a renunța.

7 Confidențialitatea în ce vă privește e importantă pentru noi

Introducere. Această Notificare GDPR explică modul în care DESIGN YOUR TRAVEL S.R.L. („Medevents”) colectează și procesează Datele dvs. cu caracter personal. De fiecare dată când utilizați site-ul nostru, se va aplica versiunea actuală a acestei Notificări. În consecință, ori de câte ori utilizați site-ul nostru, trebuie să verificați data acestei Notificări (care apare în partea de sus) și să examinați orice modificări de la ultima versiune. Această Notificare se aplică tuturor vizitatorilor site-ului, utilizatorilor înregistrați și tuturor celorlalți utilizatori ai site-ului nostru.

„Date personale” reprezintă orice informație care ne permite să vă identificăm, direct sau indirect, prin referire la un identificator, cum ar fi numele dvs., numărul de identificare, datele de localizare, identificatorul online sau unul sau mai mulți factori specifici fizici, fiziologici, genetici, identitate mentală, economică, culturală sau socială.

Vizitând domeniile asociate cu medevents.ro/ („Site-ul”), recunoașteți că ați citit și înțeles procesele și politicile la care se face referire în această Notificare.

Site-ul nostru web folosește așa-numitele „cookie-uri”. Cookie-urile sunt fișiere text mici care sunt stocate de site-ul nostru web pe computerul dvs. Acestea ne permit să analizăm modul în care este utilizat site-ul nostru web și, de asemenea, ne permit să vedem când ne vizitați din nou site-ul. Monitorizăm accesul și timpii petrecuți pentru vizualizarea sesiunilor științifice și a prezentărilor, după încheierea evenimentului. Facem acest lucru atât pentru statistici cât și pentru eliberarea diplomelor cu credite EMC (educație medicală continuă). Puteți configura browserul în așa fel încât medevents.ro să nu mai poată stoca cookie-uri pe computerul dvs. (dacă faceți acest lucru, va trebui, de asemenea, să le ștergeți pe cele deja existente). Dacă dezactivați toate cookie-urile, acest lucru ar putea afecta negativ experiența dvs. de utilizator.

7.1 În ce scop procesăm datele cu caracter personal?

MEDEVENTS prelucrează datele dumneavoastră personale în următoarele scopuri:

  1. În scopul încheierii și derulării contractului pe baza căruia vă prestăm serviciile aferente participării la evenimentele (co-)organizate de noi (pe temeiul art. 6 alin. 1 lit. b) din Regulament – încheierea și executarea contractului);
  2. În scopul respectării obligațiilor legale (pe temeiul art. 6 alin. 1 lit. c) din Regulament – îndeplinirea obligațiilor legale);
  3. În scopul informării dumneavoastră cu privire la alte evenimente de profil pe care le organizăm, precum și pentru îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor oferite (art. 6 alin. 1 lit. f) – interes legitim din Regulament).

În principiu, MEDEVENTS nu prelucrează date cu caracter personal de natura celor care implică obținerea consimțământului persoanelor vizate.

7.2 Ce date cu caracter personal procesăm?

  1. numele de familie și prenumele dumneavoastră, domiciliul, codul numeric personal, locul de muncă, gradul și specializarea profesională, cont bancar, pentru a vă presta serviciile pe care le-ați contractat cu noi și în vederea îndeplinirii obligațiilor legale legate de evidența clienților și plăților;
  2. numele de familie și prenumele dumneavoastră, numărul de telefon și adresa de e-mail, în vederea unei comunicări cât mai eficiente în ce privește organizarea manifestării la care ați ales să participați. Vă putem trimite informații despre locație, program, facilități de cazare, evenimente sociale conexe etc., dar și legat de înregistrarea rezumatelor, despre invitații care au confirmat prezența precum și despre deadline-urile specifice unor astfel de manifestări;
  3. numele de familie şi prenumele şi preferinţele alimentare, în cazul în care dumneavoastră ne comunicați astfel de nevoi specifice, aceste date fiind prelucrate doar temporar şi au ca unic scop oferirea adecvată a serviciilor contractate;
  4. datele menționate în documentul dumneavoastră de identitate precum și, temporar, în scop de preluare sau verificare a acurateții, copia acestuia, pentru cazul în care ne solicitați prestarea de servicii adiacente precum achiziția de bilete de avion;
  5. imagini foto și video de la evenimentele pe care le organizăm pentru îndeplinirea obligațiilor noastre contractuale față de participanți și de societățile profesionale cu care colaborăm la organizarea evenimentelor.

7.3 Durata și modul în care prelucrăm datele cu caracter personal

Datele personale vor fi stocate atât timp cât este obiectiv necesar pentru scopurile menționate mai sus. De exemplu, pentru respectarea dispozițiilor legale, factura, ordinul de plată și alte asemenea documente trebuie păstrate 5 ani, iar documentele contractuale și dovezile de îndeplinire a obligațiilor asumate trebuie păstrate pe durata îndeplinirii contractului și pe perioada de prescripție care este, în principiu, de 3 ani.

Aceste date vor fi păstrate în conformitate cu legislația în vigoare și aplicăm măsuri tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor privitoare în mod direct sau indirect la datele cu caracter personal, care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile sau distrugerile accidentale sau ilegale.

Menționăm că datele personale colectate și procesate de către societatea noastră pot fi considerate ca făcând obiectul unui transfer către o țară terță întrucât folosim serviciul de stocare „cloud” oferit de compania Microsoft, care însă oferă înalte garanții de securitate și confidențialitate recunoscute de Uniunea Europeană ca fiind adecvate în baza sistemului cunoscut drept „scutul de confidențialitate SUA – UE”.

Societatea noastră NU prelucrează datele dumneavoastră personale printr-un proces decizional automatizat și NU creează profiluri.

7.4 Destinatarii datelor cu caracter personal

În scopurile menționate mai sus, precum și pentru a ne permite să ne concentrăm la ceea ce știm să facem cel mai bine – organizarea de evenimente de înaltă calitate – datele cu caracter personal sunt prelucrate nu doar de personalul nostru, ci pot fi transmise către următoarele categorii de destinatari, după caz, conform specificului evenimentului organizat:

  • organizații profesionale și neguvernamentale precum Colegiul Medicilor din România;
  • persoanele juridice care sunt inițiatorul sau beneficiarul evenimentului, ca de exemplu: societăți științifice de ramură sau unități medicale, de învățământ sau de cercetare;
  • furnizorii noștri de servicii cum sunt cele legate de tehnologia informației (IT), marketing, foto / video, tipărituri, servicii ale tur-operatorilor cu care colaborăm, unități de cazare, pază și protecție, asigurare etc.

Desigur, în calitatea noastră de operator de date cu caracter personal, ne asigurăm întotdeauna că instituim garanții adecvate pentru protejarea datelor dumneavoastră, inclusiv atunci când acestea au fost transmise terților, fie că au, în raport cu noi, calitatea de împuternicit sau operator asociat sau altă calitate prevăzută de lege.

Dorim să vă asigurăm și pe această cale că datele personale colectate și procesate de către societatea noastră NU sunt transmise terților în scopuri de marketing sau alte scopuri, diferite de acela pentru care au fost colectate.

7.5 Ce drepturi aveți în ceea ce privește datele dumneavoastră personale?

(1) Dreptul de acces la datele cu caracter personal – puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dumneavoastră personale.

(2) Dreptul la rectificare – puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa.

(3) Dreptul la ștergerea datelor – puteți solicita ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, în  cazul în care prelucrarea acestora nu a fost sau nu mai este legitimă sau în alte cazuri prevăzute de lege.

(4) Dreptul de a vă retrage consimțământul – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dumneavoastră, vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare legitimă.

(5) Dreptul la restricționarea prelucrării – puteți solicita și obține restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal care vă privesc în cazul în care contestați exactitatea datelor, legitimitatea deținerii lor sau în alte cazuri prevăzute de lege.

(6) Dreptul la portabilitatea datelor – puteți primi, în condițiile legale, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat și puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator.

(7) Dreptul la opoziție – puteți să vă opuneți, în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul nostru legitim.

(8) Dreptul de a depune o plângere la societatea noastră/sau la autoritatea competentă privind protecția datelor (ANSPDCP – www.dataprotection.ro).

(9) Dreptul de a vă adresa justiției.

7.6 Cum vă puteți exercita concret drepturile anterior amintite

Pentru exercitarea drepturilor menționate mai sus, precum și pentru orice întrebări suplimentare cu privire la această Notificare sau în legătură cu utilizarea de către societatea noastră a datelor dumneavoastră personale, vă rugam să contactați responsabilul nostru cu protecția datelor personale. Datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor, din cadrul societății noastre, sunt: gdpr@medevents.ro , telefon +40 364 146 681.

Dacă doriți să vă exercitați dreptul de a formula plângere la autoritatea de stat competentă, aceasta este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP – www.dataprotection.ro) care are dreptul să investigheze pe cale administrativă situația sesizată și să dispună măsuri pentru rezolvarea adecvată a nemulțumirilor dumneavoastră, putând inclusiv să formuleze o acțiune în instanță în numele dumneavoastră, în cazul în care s-ar impune sesizarea justiției și dumneavoastră nu o faceți în mod direct (conform prevederilor Legii 129/2018).

7.7 Modificările acestei note

Legislația de protecție a datelor cu caracter personal este în plină dinamică urmând ca România să adopte prin lege (proiect aflat în dezbatere parlamentară) și prin decizii ale  ANSPDCP, reglementări privind aplicarea în România a prevederilor UE (GDPR). De asemenea, Comitetul European pentru Protecția Datelor are în curs de elaborare sau revizuire diverse ghiduri de aplicare a GDPR și urmează, în timp, să apară și coduri de conduită, scheme de certificare și alte asemenea instrumente. Prin urmare, deși MEDEVENTS a implementat adecvat GDPR, este foarte probabil să se impună ajustări periodice ale politicii de confidențialitate și protecție a datelor cu caracter personal pentru a ține pasul cu legislația și bunele practici aflate în plină evoluție, precum și cu dezvoltarea societății noastre și a tehnologiilor și practicilor de pe piață, astfel că și prezenta informare va suferi modificări pe care le vom afișa pe pagina noastră de internet www.medevents.ro.

8 Proprietate Intelectuală

8.1 Toate drepturile de proprietate intelectuală în legătură cu Evenimentul, conținutul Evenimentului și toate materialele distribuite la sau în legătură cu Evenimentul sunt deținute de Medevents sau de expozanții sau vorbitorii care prezintă la Eveniment. Nu puteți utiliza sau reproduce sau permite nimănui să utilizeze sau să reproducă orice mărci comerciale sau alte nume comerciale care apar la Eveniment, în orice conținut al Evenimentului sau în orice material distribuit la sau în legătură cu Evenimentul din orice motiv, fără permisiunea prealabilă scrisă Medevents.

8.2 Pentru a evita îndoielile, nimic din prezenta Convenție nu va fi considerat că vă conferă vreun drept legal sau benefic asupra oricăror mărci comerciale sau alte drepturi de proprietate intelectuală deținute sau utilizate sub licență de Medevents sau de oricare dintre filialele sale; nici această Convenție nu vă acordă niciun drept sau licență pentru alte drepturi de proprietate intelectuală ale Medevents sau ale afiliaților săi, toate acestea rămânând în orice moment proprietatea exclusivă a Medevents și a afiliaților săi.

8.3 Acest website este protejat de drepturi de autor (Copyright) şi alte drepturi de proprietate, iar utilizarea neautorizată a datelor cu caracter personal sau a informaţiilor de orice natură aflate pe acest website reprezintă încălcarea dreptului de autor, legislaţiei protecţiei datelor cu caracter personal sau alte legi. Societatea DESIGN YOUR TRAVEL S.R.L. și logo-urile MEDEVENTS BE DIFFERENT, BE IRREPLACEABLE și MEDTRAVEL SEE THE WORLD BE THERE sunt mărci comerciale înregistrate, iar utilizarea lor necesită permisiunea expresă. Utilizarea neautorizată a acestora şi a oricăror altor mărci comerciale din portofoliul DESIGN YOUR TRAVEL S.R.L. se pedepsește conform legii.

9 Declinarea Garanțiilor, Limitarea Răspunderii

9.1 Medevents nu oferă garanții cu privire la niciun aspect al Evenimentului sau la orice material legat de acesta sau oferit la Eveniment și, în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu legile care reglementează prezenta Convenție, declină toate garanțiile implicite, inclusiv, dar fără a se limita la garanții de compatibilitate pentru un anumit scop, acuratețe, sincronicitate și comercializare. Evenimentul este furnizat „așa cum este”. Punctele de vedere, opiniile și pozițiile exprimate de vorbitori, participanți sau expozanți la eveniment sunt doar ale lor și nu reflectă neapărat punctele de vedere, opiniile sau pozițiile Medevents sau ale oricărui angajat al acestuia. Medevents nu oferă garanții cu privire la acuratețea, caracterul complet, actualitatea, adecvarea sau validitatea oricărei informații prezentate de vorbitori, participanți sau expozanți la un Eveniment și nu va fi răspunzător pentru orice erori, omisiuni sau întârzieri afectând aceste informații sau orice pierderi, vătămări sau daune rezultate din afișarea sau utilizarea acestuia. Medevents nu susține și își declină în mod expres orice răspundere legată de oricare dintre produsele sau serviciile furnizate de vorbitori, participanți sau expozanți.

9.2 Cu excepția cerințelor legii, nici Medevents și nici afiliații săi nu vor fi răspunzători pentru orice costuri directe, indirecte, speciale, accidentale sau secundare, daune sau pierderi care rezultă direct sau indirect din Eveniment sau din alte aspecte legate de acesta sau în legătură cu această Convenție.

9.3 Răspunderea totală maximă a Medevents pentru orice reclamație în orice mod, legată de prezenta Convenție, de Eveniment sau care decurge din acesta, indiferent dacă este contractuală, delictuală sau în alt mod (inclusiv orice act sau omisiune din neglijență), va fi limitată la suma plătită de dvs. către Medevents în temeiul prezentei Convenții.

10 Diverse

Neexercitarea de către Medevents a oricărui drept prevăzut în prezentul document nu va fi considerat o renunțare. Medevents nu va fi răspunzător pentru orice neîndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, în cazul în care acest eșec rezultă din orice cauză dincolo de controlul rezonabil al Medevents. În cazul în care se constată că o prevedere a prezentei Convenții este inaplicabilă sau invalidă, acea dispoziție va fi limitată sau eliminată în măsura minimă necesară, astfel încât Convenția să rămână în vigoare, cu efect și aplicabilitate. Convenția nu poate fi atribuită, transferată sau sub-licențiată de dvs., cu excepția acordului prealabil scris al Medevents. Convenția va fi guvernată de legile României, iar părțile se vor supune jurisdicției exclusive a instanțelor române. Ambele părți sunt de acord că prezenta Convenție este declarația completă și exclusivă a înțelegerii reciproce a părților și înlocuiește și anulează toate acordurile anterioare scrise și orale, comunicările și alte înțelegeri referitoare la obiectul prezentei și că toate modificările trebuie să fie într-o scrisoare semnată de ambele părți, cu excepția cazului în care se prevede altfel aici. Nici o agenție, parteneriat, asociere în participație sau angajare nu este creată ca urmare a prezentei Convenții și recunoașteți că nu aveți nicio autoritate de niciun fel pentru a constrânge legal Medevents în vreun fel.

11 În plus față de acest acord,

dacă sunteți expozant pentru un Eveniment Online, Onsite sau Mixt, vi se aplică Medevents Simpozioane & Expoziții / Medevents Digital – Termeni și condiții pentru expoziții, în absența unor clauze contractuale expres negociate și agreate prin Acordul de Rezervare.

12 Integrare

Acești Termeni și Condiții conțin întregul acord dintre Organizator și Participant.

13 Legea aplicabilă și jurisdicția

Acești Termeni și Condiții vor fi înțeleși în conformitate cu legislația română, și vă supuneți jurisdicției exclusive a instanțelor române din județul Cluj.